Toti avem micile noastre pacate. Chiar daca mai tot timpul ne prefacem ca viata noastra este perfecta, ca nu avem probleme, ca nu ne pasa de nimeni si de nimic, ca in fiecare dintre noi exista un Superman sau o Wonderwoman, stim ca lucrurile stau exact invers. M-am saturat de zambete false care nu reusesc sa acopere nemultumirea din ochi. Daca vreti sa jucati teatru macar luati lectii de actorie. Asa nu o sa mai apareti patetici in fata lumii.
Ca tot vorbeam de pacate. Ce/cine anume defineste un pacat? Dumnezeu?(care Dumnezeu?) Societatea? (dar si eu fac parte <cred> din societate). Si asa ajung la niste silogisme a caror concluzie e ca eu singura imi definesc pacatele. Probabil de asta nici nu am remuscari. Pacate (in viziunea societatii si a religiei) am prea multe, prea mari si prea dese dar nu ma simt vinovata de nici unul. Asta ma face sau nu pacatoasa? Naiba stie, nici nu ma chinui sa aflu.
Nu-mi place sa respect standarde impuse de altii. Daca vreau sa tip in mijlocul bisericii cand toata lumea “se roaga”, atunci o sa tip; asta nu ma face mai putin credincioasa. Daca nu vreau sa merg o luna la facultate, atunci nu o sa merg; asta nu ma face mai putin desteapta. Daca vreau sa beau pana o sa cad lata sub masa, atunci o sa beau; asta nu ma face alcoolica. Daca vreau sa ma imbrac cu cea mai scurta fusta posibila, atunci o sa ma imbrac; asta nu ma face curva.
Toti suntem pacatosi in felul nostru, dar, doar in momentul in care ne simtim NOI vinovati de ceea ce facem. Si, hai sa recunoastem, cu totii ne simtitm.
decembrie 10, 2007 la 3:14 pm |
Cu siguranta in timpul vietii pacat o sa insemne doar ceea ce crede fiecare ca inseamna. Parerea publica sau o carticica de verseturi n`au nici o valoare in fata constiintei proprii. Ne suntem proprii judecatori, sentintele ni le dam tot singuri si tot singuri le implinim. Ce e grav…. e ca ne dam prea multe drepturi la apel. Fiecare se stie cat de pacatos e, nu ar avea cum explica altcuiva, de asta nici n`o face.
Nu te simti vinovata de pacatele tale? Mwihihi…. NICI EU!!!
Trecand peste mici confesiuni false, e interesant ca inainte sa scrii post`ul, ma gandeam ca tocmai bat clopotele la biserica si ce`ar fi sa ma duc. Nu m`am dus gandindu`ma la ce te gandesti tu “ce`ar fi sa tip in mijlocul bisericii”. dar, cum spune Cifor, “nu, nu exista”.