Vag, foarte vag. Aproape uitasem de blogul asta… si de fiecare data cand imi amintesc ori mi-e lene sa scriu, ori nu am ce sa scriu.
Am ramas cu aceiasi draci, poate un pic mai multi decat acu 3 luni, dar din fericire pentru unii si pentru altii reusesc sa-i tin in frau mult mai bine.
Acum sunt mama cu norma intreaga, iar statutul asta nu a schimbat prea multe lucruri in viata mea (sau cel putin asa-mi place sa cred): in continuare sunt slaba, nu ma duc la facultate, vesnic somnoroasa, iau la rand jocurile de pe Big Fish, sunt la zi cu serialele, mananc ciocolata si imi cultiv dracii. Singura chestie pe care nu o mai practic sunt iesirile prin crasme; dar o sa consider perioada asta doar o pauza…
De vreo 2 saptamani am asa un feeling ca urmeaza niste schimbari majore, si nu prea stiu la ce sa ma astept. Banui ca oricum n-or sa fie de bine, doar e vorba despre mine.
As avea asa de multe de scris, dar inca nu reusesc sa gasesc rostul; daca nu mi-ar zambi Buzu zilnic probabil as cadea intr-o depresie crunta.
Simt nevoia sa fug, sa plec cat mai departe de orice loc familiar, de orice persoana cunoscuta (exceptandu-mi plodul) sa scap de privirile dispretuitoare, de replicile semi-ironice si de asa-zisi critici care au impresia ca stiu mai multe decat mine.
Am instincte bune, ma sperie cat de bune sunt; trist e ca sunt suficient de imbecila incat sa nu le ascult. Sunt propria-mi Cassandra moderna (sau nah, postmoderna).
Na ca mi-am lasat niste draci pe aici… daca vrea careva vreun house pet dintr-asta, they’re for free
Publicat de honiawa 
